Categories
Model de business

Plan de Afaceri vs Model de Business

În urmă cu 13 ani, când am accesat pentru prima dată un credit pentru una din firmele pe care le conduceam, mi s-a solicitat de către bancă un plan de afaceri.

Îți spun cu sinceritate că la acel moment am cerut ajutorul unei persoane care se ocupa cu acest lucru și făcea planuri de afaceri pentru orice firmă, din orice domeniu, pe bandă rulantă. Concluzia mea de acum este că poate nu i-am văzut utilitatea și rezultatul efectiv pentru un business în desfășurare.

Cei care au început un business știu că întâi de toate este datoria fiecărui antreprenor să se așeze la o masă și să pună pe hârtie un plan de afaceri. Însă, cum lucrurile tind să se simplifice în timp, există și o altă soluție, cu mult mai eficientă și mai practică decât planul de afaceri, și anume MODELUL DE BUSINESS.

Când am auzit pentru prima dată de acest mod simplu și la obiect de a-ți sistematiza business-ul, mintea mea a făcut analogie cu o tablă de șah. Am fost fascinată de faptul că pentru orice mutare într-una din componentele modelului de business, ai automat definită modificarea în propunerea de valoare, costurile implicate și, evident, veniturile rezultate.

Însă întrebarea este: care e diferența dintre cele două?

Planul de afaceri vine la pachet cu vreo 50 de pagini de gândit și apoi de scris. Ceea ce nu e nici prea productiv și nici prea eficient. Cu alte cuvinte, dacă ești la început de business, nici nu e nevoie să creezi acel plan de afaceri, ci, pur și simplu, să folosești un model de business.

Planul de afaceri răspunde la întrebarea: de ce ești în afaceri? Acesta explică cine ești, care sunt ideile tale și cum se reunesc toate acestea în business-ul tău. Un plan de afaceri ar trebui să poată face ca cineva complet străin de business-ul tău (bancă/investitor) să înțeleagă de ce afacerea ta va avea succes. Planul de afaceri descrie întreaga companie și strategia sa.

Modelul de business este o reprezentare la nivel înalt a modului în care o organizație face afaceri, face bani și generează profit.

Modelul de business, spre deosebire de planul de afaceri, este esența unei afaceri, structurată succint și clar. Modelul de business conține răspunsuri la întrebările cele mai importante în legătură cu afacerea: de la activitatea principală, la parteneri, structura costurilor și venituri previzionate.

De cele mai multe ori, modelul de business este sistematizat și redus la formatul unei pagini A4, care poate fi citită și interpretată de oricine ia contact cu business-ul.

Planul de afaceri, pe de altă parte, prezintă în detaliu toate aspectele unui business, iar în cele mai multe cazuri ia forma finală abia după ce afacerea este lansată.

Așadar:

  • crează un plan de afaceri dacă vrei să atragi surse de finanțare (fonduri de investiție, bancheri sau investitori individuali);
  • desenează modelul de business pentru a defini cum să faci bani și să generezi profit!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *